Orice persoană eligibilă poate adera la un fond de pensii administrate privat prin semnarea unui act individual de aderare, din proprie iniţiativă. În timp ce pentru o pensie facultativă poate opta aproape orice persoană fizică cu venituri impozabile, pensia privată „obligatorie” impune condiţii suplimentare. Astfel, în sistemul Pilonului II, calitatea de participant este dobândită numai după ce Casa Naţională de Pensii Publice (C.N.P.P.) validează actul individual de aderare semnat. Aderarea la un fond de pensii administrate privat (Pilonul II) se poate face de către orice persoană care nu a împlinit vârsta de 45 de ani şi care se află în evidenţele C.N.P.P. ca plătitor de contribuţii de asigurări sociale. Pilonul II este accesibil şi persoanelor care nu au un loc de muncă, dar care au un contract de asigurare socială încheiat cu C.N.P.P. pe baza căruia se plătesc contribuţii de asigurări sociale în sistemul public. Practic, calitatea de participant la un fond de pensii privat o are orice persoană care contribuie sau/şi în numele căreia s-au plătit contribuţii la un fond de pensii administrat privat şi care are un drept viitor la o pensie privată. Pentru a alege un administrator de fond de pensii administrate privat trebuie să semnezi cu acesta un act de aderare. Prin actul individual de aderare o persoană îşi exercită dreptul de a fi parte la contractul de societate prin care este constituit fondul de pensii administrat privat şi la prospectul schemei de pensii private pentru fondul de pensii, prin intermediul administratorului. Actul de aderare conţine o serie şi un număr unic, sigla şi date de contact ale administratorului. Este interzisă delegarea sau reprezentarea unei terţe persoane, în numele unei persoane eligibile, pentru semnarea actului individual de aderare la un fond de pensii administrat privat. Precizăm că, în evidenţele C.N.P.P. se înregistrează persoanele care sunt angajate în muncă, pentru care angajatorii plătesc contribuţiile de asigurări sociale şi pentru care depun lunar la C.N.P.P. declaraţiile nominale privind plata C.A.S.-ului. De asemenea, în evidenţele acestei instituţii se află şi persoanele care plătesc C.A.S.-ul direct la C.N.P.P. pe baza unui contract de asigurare socială. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, s-au introdus noi principii de funcţionare a sistemului, care au generat apariţia unor noi categorii de persoane eligibile pentru aderarea la sistemul de pensii administrate privat precum: salariaţii din armată, poliţie, jandarmerie şi salariaţii din serviciile secrete. Corespunzător acestor categorii, au fost introduse şi noi instituţii care să gestioneze şi să menţină evidenţe asupra acestora (casele sectoriale de pensii). Pentru a asigura egalitatea de tratament a persoanelor asigurate la aceste case, procedurile de stabilire şi plată a contribuţiilor pentru fondurile de pensii administrate privat sunt similare celor aferente C.N.P.P. C.N.P.P. şi casele sectoriale de pensii sunt denumite generic instituţii de evidenţă.
Etapele aderării la un fond de pensii administrat privat
Procedura de aderare la un fond de pensii administrat privat presupune următoarele etape:
- informarea asupra sistemului de pensii administrate privat;
- selectarea fondului de pensii unde vrei să aderi;
- colaborarea cu administratorul de pensii al fondului de pensii dorit pentru a adera sau cu agentul de marketing al fondului respectiv;
- semnarea actului individual de aderare;
- dobândirea calităţii de participant la fondul de pensii prin confirmarea validării actului individual de aderare
O documentare temeinică privind sistemul de pensii administrate privat, în general, te ajută în procesul de selectare a unui fond de pensii. Trebuie să alegi fondul de pensii care îți inspiră cea mai mare încredere în ceea ce priveşte administrarea banilor tăi de pensie, pe o perioadă foarte lungă de timp. Condiţiile de administrare ale fondurilor de pensii administrate privat pot fi vizualizate pe paginile de internet ale administratorilor de fonduri. Aceștia sunt obligați prin lege să îți pună la dispoziție o multitudine de informații.
După o documentare cât mai bună trebuie să iei legătura cu un agent de marketing, respectiv reprezentantul societăţii care administrează fondul de pensii pentru care ți-ai exprimat opţiunea. Agentul de marketing este persoana fizică sau juridică, mandatată de administrator pentru a obţine acordul de aderare al participanţilor. Prin menţinerea colaborării cu agentul de marketing care te-a ghidat în procesul de aderare poți primi informaţii suplimentare privind beneficiile, drepturile şi obligaţiile din sistemul de pensii administrate privat. Documentarea include și citirea prospectelor aferente fondurilor de pensii preferate. Prospectul schemei de pensii private este format din prospectul simplificat şi prospectul detaliat. Prospectul simplificat oferă informaţii concise, astfel încât participantul să acceseze uşor informaţia şi să-i permită o comparaţie între diferite fonduri de pensii. Acest act este oferit clientului înainte de semnarea actului individual de aderare.
Gradul de risc şi indicatorii de performanţă ar trebui să constituie principalul criteriu de alegere a unui fond de pensii administrate privat, fie că vorbim de o primă aderare în acest sistem, fie că ne referim la un transfer de la un fond mai puţin performant la un altul, administrat mai eficient. Cu toate acestea, dacă ne ghidăm în funcţie de performanţă, nu trebuie să ne lăsăm influenţaţi de fluctuaţiile pieţelor financiare dintr-un moment sau altul. Tocmai de aceea, indicatorii de performanţă în sistemul de pensii administrate privat au relevanţă numai dacă sunt calculaţi pentru perioade mari de timp, de mai mulţi ani. Un prim pas în alegerea unui fond de pensii constă în consultarea paginii de internet a A.S.F. – www.asfromania.ro, pentru a afla dacă A.S.F. a autorizat atât societatea de pensii (administratorul) cât şi fondul de pensii unde se doreşte a fi participant. În cazul în care administratorul fondului de pensii nu are un istoric pe piaţa de profil din România, decizia de aderare se poate lua în funcţie de notorietatea şi prestigiul societăţii de pensii, precum şi de strategia de investiţii, pe baza prospectului schemei de pensii. După doi ani de funcţionare a unui fond de pensii administrate privat, persoanele eligibile pot face selecţia fondului pe baza rentabilităţii înregistrate. Acest criteriu se bazează pe faptul că administratorul unui fond de pensii care a primit contribuţii pe o perioadă de cel puţin 24 de luni trebuie să calculeze, în ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru, rata de rentabilitate a fondului de pensii pentru ultimele 24 de luni.
La semnarea actului individual de aderare, participanţii sunt informaţi asupra condiţiilor schemei de pensii private, mai ales în ceea ce priveşte aspectele referitoare la drepturile şi obligaţiile părţilor implicate în schema de pensii private, riscurile financiare, tehnice şi de altă natură, precum şi despre natura şi distribuţia acestor riscuri. La momentul semnării actului individual de aderare, agentul de marketing are obligaţia să solicite o copie a actului de identitate, cu semnătura olografă a persoanei, pe aceeaşi filă cu imaginea reprodusă prin copiere. Participantul are dreptul de a primi, la cerere şi în mod gratuit, prospectul integral al schemei de pensii.
Actul individual de aderare se redactează în două exemplare, se semnează, în original, fiecare exemplar şi se distribuie astfel:
- un exemplar se păstrează de către administratorul fondului de pensii administrat privat;
- un exemplar se păstrează de către persoana eligibilă care a aderat la fondul de pensii administrate privat.
Administratorul fondului de pensii are obligaţia de a verifica autenticitatea actului individual de aderare şi a copiei actului de identitate având semnătura olografă a persoanei în cauză. După mai multe filtre ce au drept scop verificarea corectitudinii procesului de aderare, actul de aderare ajunge la instituţia de evidenţă, în vederea procedurii de validare.
O persoană eligibilă dobândeşte calitatea de participant la un fond de pensii administrat privat prin îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: • a aderat la un fond de pensii administrat privat prin semnarea unui act individual de aderare sau prin repartizarea aleatorie de către instituţia de evidenţă la un fond de pensii administrat privat;
Instituţia de evidenţă a validat actul individual de aderare, semnat sau alocat.
În termen de 30 zile calendaristice de la data primirii raportului instituţiei de evidenţă privind rezultatele validărilor, administratorul are obligaţia de a notifica, în scris, persoanelor cu care a semnat un act individual de aderare rezultatul procesului de validare, în speţă denumirea fondului de pensii precum şi pe cea a administratorului acestuia. Participanții contribuie la fondul de pensii unde li s-a validat actul individual de aderare și nu se pot retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate privat pe toată perioada pentru care datorează contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, până la deschiderea dreptului la pensia privată. Cu alte cuvinte, participarea la Pilonul II este obligatorie. Dar alegerea fondului de pensii administrate privat este a ta. Drept urmare, dacă nu ești mulțumit, poți solicita administratorului acestuia transferul către alt fond de pensii administrat privat, autorizat de A.S.F.
Participarea în sistemul pensiilor administrate privat :
Odată ce ai aderat la un fond de pensii administrate privat – Pilon II, vei avea un cont individual în care se virează contribuţiile şi transferurile de disponibilităţi, precum şi rezultatele investirii acestor contribuţii. Contribuţia la fondul de pensii administrat privat se deduce din veniturile brute lunare care reprezintă bază de calcul pentru contribuţia individuală de asigurări sociale, împreună şi prin aceeaşi modalitate de calcul cu contribuţia obligatorie, datorată conform prevederilor legii pensiilor publice. Participarea la sistemul de pensii administrate privat nu îl costă nimic în plus pe participant, faţă de obligaţiile acestuia către bugetul de asigurări sociale de stat (bugetul de pensii publice), întrucât o parte din contribuţia la pensia publică va trece în administrarea unui fond de pensii administrat privat. Baza de calcul a contribuţiei la un fond de pensii administrat privat este aceeaşi ca şi în cazul contribuţiei de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii. Plătitorul (de regulă angajatorul) transmite autorităţilor statului, responsabile cu evidenţa şi colectarea în sistemul public de pensii informaţii despre suma virată, codul numeric personal al participantului, perioada pentru care este plătită contribuţia respectivă şi baza de calcul a acesteia. Dacă fondul de pensii nu a primit contribuţiile în termenul legal, administratorul trebuie să întreprindă demersurile necesare pentru remedierea situaţiei şi să înştiinţeze de acest lucru instituţia de evidenţă. În cazul neachitării la termen a contribuţiei datorate fondului de pensii administrate privat se plătesc penalităţi de întârziere de către persoana răspunzătoare de neplata la termen, în acelaşi cuantum cu al celor stabilite pentru neplata obligaţiilor bugetare. Instituţia de colectare poate proceda la aplicarea modalităţilor de executare silită şi a celorlaltor modalităţi de stingere a debitelor, conform dispoziţiilor legale privind colectarea creanţelor bugetare. Penalităţile de întârziere aferente se virează în contul individual al participantului, în termen de două zile lucrătoare de la data achitării lor şi asupra lor nu se datorează comisionul de administrare dedus din contribuţiile plătite.
In situaţia asiguratului în cadrul sistemului de pensii publice care contribuie la un fond de pensii administrat privat, punctajul lunar stabilit în condiţiile legii se corectează cu raportul dintre contribuţia datorată la sistemul public de pensii şi contribuţia prevăzută de lege pentru condiţii normale de lucru.
Referitor la lipsa contribuţiilor pentru un participant validat în cadrul sistemului de pensii administrate privat – Pilonul II, putem întâlni următoarele situaţii:
- participanţii nu au şi nu au avut în ultima perioadă un loc de muncă;
- angajatorii nu au plătit pentru o perioadă mai lungă de timp contribuţiile de asigurări sociale şi/sau nu au depus, lunar, către instituţia de evidenţă declaraţiile nominale privind plata C.A.S.-ului.
Contribuţiile zero se înregistrează şi pentru persoana care lucrează într-o formă numită generic „la negru”. În această situaţie, angajatorul aflat în ilegalitate nu plăteşte C.A.S.-ul corespunzător salariilor.
Fondurile de pensii administrate privat sunt clasificate în funcţie de gradele de risc, care reflectă tipul politicii de investiţii asumate. Potrivit reglementărilor în vigoare, administratorii fondurilor de pensii administrate privat trebuie să precizeze clar politica de investiţii stipulată în prospectul fondului de pensii şi să investească contribuţiile participanţilor conform obiectivelor de investiţii asumate. În acelaşi timp, trebuie să precizeze şi riscurile asociate politicii de investiţii. În acest context, se definesc gradele de risc ale fondurilor de pensii administrate privat. Gradul de risc al fiecărui fond se calculează zilnic, în baza unei formule matematice ce ia în calcul toate instrumentele financiare în care s-a investit, fiecare dintre ele având la rândul lor un grad de risc specific. În funcție de rezultat, unui fond de pensii administrate privat i se poate asocia unul dintre următoarele grade de risc: scăzut (cu un grad de risc sub 10%), mediu (cu un grad de risc între 10% şi 25%) sau ridicat (cu un grad de risc între 25% şi 50%). Administratorii trebuie să investească activele fondurilor de pensii într-un mod care să asigure securitatea, calitatea, lichiditatea şi profitabilitatea activelor fondurilor de pensii. De asemenea, aceştia trebuie să asigure diversificarea portofoliului fondurilor de pensii în vederea dispersiei riscului şi a menţinerii unui grad adecvat de lichiditate.
Pensia administrată privat Pilon II nu presupune o plată suplimentară din partea asiguraţilor, întrucât pentru aceştia se virează automat, către fondul de pensii administrate privat o parte din cele 10,5 procente aferente C.A.S. (contribuţii de asigurări sociale), plătite deja de fiecare asigurat şi calculate din veniturile salariale brute. Pe de altă parte, din contribuţiile (activele) strânse în conturile participanţilor lună de lună, administratorii reţin anumite comisioane, în schimbul gestionării activelor, în conformitate cu prospectul schemei de pensii pentru care a optat fiecare.
Conform prevederilor Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, administratorul percepe un comision de administrare constituit din:
- deducerea unui cuantum din contribuţiile plătite, dar nu mai mult de 2,5%, cu condiţia ca această deducere să fie făcută înainte de convertirea contribuţiilor în unităţi de fond;
- deducerea unui procent din activul net total al fondului de pensii administrat privat, dar nu mai mult de 0,05% pe lună, stabilit prin prospectul schemei de pensii private.
Din activele fondului se mai suportă taxa de audit, prelevată anual din volumul total de active nete. Tarife suplimentare mai pot fi solicitate pentru acordarea unor servicii la cererea clienţilor, tarife reglementate însă în legislaţia secundară a sistemului de pensii administrate privat. Spre exemplu, cuantumul tarifului pentru un serviciu la cerere nu poate depăşi costul efectiv al punerii la dispoziţie a informaţiilor solicitate. Administratorul fondului de pensii utilizează aceeaşi metodă de calcul şi de percepere a comisioanelor pentru toţi participanţii la fondul de pensii pe care îl administrează.
Plata pensiei administrate privat Pilon II:
În sistemul Pilonului II, dreptul la pensia administrată privat se deschide de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public. Pensia privată efectivă va depinde de banii strânşi în conturile individuale din sistemul de pensii administrate privat, de contribuţiile efectuate în timpul vieţii active, dar şi de randamentul obţinut din investiţiile făcute de către societatea de administrare a fondurilor de pensii administrate privat. Dacă un participant decedează înainte de pensionare, activele personale evaluate la acea dată se distribuie beneficiarilor conform actului de succesiune şi normelor legale, suma acumulată acordându-se sub formă de plată unică beneficiarilor. În cazul în care participantul beneficiază de pensie de invaliditate pentru afecţiuni care nu mai permit reluarea activităţii, în condiţiile prevederilor legislative aferente sistemului de pensii publice, acesta va avea dreptul să primească contravaloarea activului său personal net, strâns în contul fondului de pensii administrate privat. În prospectele fondurilor de pensii administrate privat pot fi prevăzute garanţii cu privire la acoperirea riscurilor de invaliditate sau deces. În acest caz, administratorul fondului de pensii va plăti participantului sau beneficiarului acestuia, după caz, valoarea cea mai mare dintre activul personal net al participantului şi valoarea garanţiilor oferite.
Transferul participanților în sistemul pensiilor administrate privat Pilon II
Transferul participanţilor între fondurile de pensii administrate privat este o opţiune individuală a acestora şi se realizează pe baza procedurii de transfer stabilită prin Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat şi Norma privind transferul participanţilor între fondurile de pensii administrate privat. A.S.F. a elaborat reglementări specifice transferului în sistemul Pilonului II pentru a veni în sprijinul celor care, din motive personale, doresc să adere la un alt fond de pensii administrat privat decât cel pentru care au optat iniţial, sau la care au fost repartizaţi în mod aleatoriu. Transferul participantului se poate realiza doar după plata primei contribuţii. De menţionat este faptul că legislaţia interzice, în mod explicit, implicarea agenţilor de marketing în aceste operaţiuni. Pentru transfer, după semnarea actului individual de aderare la fondul la care doreşte să se transfere, participantul trebuie să transmită, în scris, o notificare către administratorul fondului de pensii administrat privat de la care intenţionează să se transfere. Acestei notificări i se va anexa o copie a actului individual de aderare la noul fond şi o copie a actului de identitate valabil la data depunerii documentaţiei, cu semnătura în original, pe aceeaşi pagină cu imaginea reprodusă prin copiere.
Disponibilităţile băneşti transferate reprezintă contravaloarea activului personal net al participantului, la data transferului, diminuată cu penalitatea de transfer, după caz. Transferul se realizează din contul fondului de la care se transferă, în contul fondului la care se transferă participantul. Transferul disponibilităţilor băneşti se efectuează în data de 15 a fiecărei luni. Comisioanele bancare aferente transferului de disponibilităţi băneşti ale participantului sunt suportate de către administratorul fondului de pensii administrat privat de la care se transferă participantul. Cuantumul disponibilităţilor băneşti transferate se calculează având la bază valoarea unitară a activului net calculată şi raportată de către administrator şi de către depozitar în data de 14 a lunii curente. De asemenea, anularea unităţilor de fond aferente transferului disponibilităţilor băneşti ale participantului se efectuează la aceeaşi dată. Penalitatea de transfer poate fi în cuantum de maxim 5% din valoarea de numerar ce urmează a fi transferată în numele participantului şi se aplică conform prospectului schemei de pensii autorizat de către A.S.F. Penalitatea este reţinută de către administratorul fondului de pensii de la care se solicită transferul, din activul personal net al participantului.
Entitățile sistemului de pensii administrate privat din România:
Participant la sistemul de pensii administrate privat este acea persoană care contribuie sau/şi în numele căreia s-au plătit contribuţii la un fond de pensii şi care are un drept viitor la o pensie privată. Toţi participanţii şi beneficiarii la un fond de pensii au aceleaşi drepturi şi obligaţii şi li se aplică un tratament nediscriminatoriu. Nicio persoană care doreşte să devină participant la un fond de pensii nu poate fi supusă unui tratament discriminatoriu şi nu i se poate refuza calitatea de participant, dacă aceasta este eligibilă. Calitatea de participant la un fond de pensii administrat privat Pilon II încetează la data radierii acestuia din Registrul participanţilor de către instituţia de evidenţă în cazuri precum: deschiderea dreptului la pensia privată; decesul participantului; pensionarea de invaliditate pentru pierderea totală a capacităţii de muncă; hotărârea instanţelor judecătoreşti; decizia administratorului în baza constatării încălcării prevederilor legale, ca urmare a reclamaţiei participantului sau în cazul constatării lipsei viramentelor în contul colector al fondului de pensii administrat privat, aferente participantului, pe o perioadă de 36 de luni consecutive de la data înscrierii în Registrul participanţilor.
În cazul pensiilor administrate privat Pilon II, angajatorul nu trebuie să întreprindă nicio măsură suplimentară, ci doar să depună la timp declaraţiile nominale privind plata C.A.S.- ului şi să vireze contribuţiile de asigurări sociale corespunzătoare fiecărui salariat, pentru ca banii să poată fi transferaţi în conturile angajaţilor, participanţi la Pilonul II de pensii administrate privat. Angajatorii sunt obligaţi prin lege să depună la timp declaraţiile nominale privind contribuţiile efectuate în numele angajaţilor către sistemul de pensii. Lunar, până cel târziu la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost depuse declaraţiile nominale, C.N.P.P. transmite către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) informaţii privind declaraţiile nominale ale angajatorilor şi viramentele efectuate către fondurile de pensii administrate privat. A.N.A.F. prin organele fiscale subordonate va coordona activitatea de identificare a situaţiilor în care angajatorii nu au respectat prevederile legale privind declararea şi plata contribuţiilor de asigurări sociale, dispunând măsurile sancţionatorii prevăzute de lege.
Administratorul de fonduri de pensii administrate privat este societatea pe acţiuni constituită în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei în vigoare, denumită şi societate de pensii. În sistemul pensiilor administrate privat Pilonul II, administratorul are ca obiect exclusiv de activitate administrarea fondurilor de pensii şi, opţional, furnizarea de pensii private. De menţionat este faptul că răspunderea privind administrarea fondului de pensii nu poate fi delegată, iar încredinţarea executării anumitor obligaţii către terţi nu îl exonerează de răspundere pe administrator. În vederea desfăşurării activităţii de administrare, o societate de pensii trebuie să aloce un volum de capital adecvat obiectului de activitate, conform legislaţiei în vigoare. Din punct de vedere contabil, administratorul este organizat într-un mod complet separat de fondul pe care îl administrează, fără posibilitatea transferului între fonduri sau între fonduri şi administrator. Acest lucru constituie o măsură foarte eficientă de siguranţă pentru întregul sistem de pensii administrate privat. Prin urmare, rezultatele administratorului se calculează şi se înregistrează în mod distinct, separat de rezultatele fondurilor de pensii administrate. Astfel, problemele pe care le-ar putea întâmpina la un moment dat societăţile de administrare a fondurilor de pensii administrate privat nu pot aduce nicio atingere activelor sau rezultatelor financiare ale fondurilor de pensii administrate privat administrate de acestea sau intereselor participanţilor la aceste fonduri. Politica de investiţii reprezintă strategia conform căreia administratorul intenţionează să investească contribuţiile acumulate în fondul de pensii administrate privat. Declaraţia privind politica de investiţii este revizuită şi completată ori de câte ori intervine o schimbare importantă sau cel puţin o dată la 3 ani, cu acordul A.S.F. Informarea participanţilor cu privire la noua politică investiţională este obligatorie, în aceste cazuri.
Un fond de pensii administrate privat este constituit prin contract de societate, încheiat între participanţi, în conformitate cu prevederile Codului civil şi cu dispoziţiile legilor specifice sistemului de pensii administrate privat. Fondul se înfiinţează în scopul punerii în practică a unei scheme de pensii private, al cărei prospect a fost autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.). Pentru a nu se crea confuzie, denumirea trebuie să conţină sintagma „fond de pensii administrat privat”, în sistemul Pilonului II. Conţinutul contractuluicadru de societate prin care se constituie un fond de pensii, precum şi modalităţile de modificare a acestuia se stabilesc prin normele A.S.F. În situația în care este autorizată o fuziune între două fonduri de pensii administrate privat, autorizarea definitivă a fuziunii va putea fi decisă numai după o consultare a participanţilor cu privire la noile condiţii ale fondului absorbant. Administratorii fondurilor care fuzionează trebuie să facă public anunţul de fuziune prin publicarea acestuia în cel puţin două cotidiane de circulaţie naţională şi pe paginile de internet ale celor doi administratori. Administratorul fondului absorbit va trimite participanţilor, în scris, cu confirmare de primire, noile condiţii ale prospectului fondului absorbant şi îi va informa asupra posibilităţii de transfer fără penalităţi. Astfel, pentru Pilonul II, în termen de 90 de zile calendaristice calculate de la data publicării anunţului privind fuziunea, participanţii care nu sunt de acord cu noile condiţii ale fondului absorbant se vor putea transfera, fără penalităţi de transfer, la un alt fond de pensii. Începând cu data comunicării deciziei de autorizare prealabilă a fuziunii fondurilor de pensii, administratorului îi este interzisă încheierea de noi acte individuale de aderare la fondul de pensii absorbit.
Agentul de marketing pentru un fond de pensii administrat privat este acea persoană fizică sau juridică autorizată sau avizată de A.S.F. În principiu, activitatea de marketing este condusă de administratorul fondului de pensii. Sarcina de pregătire a agenţilor de marketing revine administratorilor, persoanelor juridice specializate sau brokerului de pensii private cu care aceştia se află în relaţii de colaborare. Administratorul este răspunzător pentru recrutarea, instruirea, monitorizarea şi plata agenţilor de marketing.
Atribuțiile agentului de marketing sunt:
- să prezinte potenţialului participant aspectele relevante ale fondului de pensii;
- să obţină acordul de aderare a persoanei eligibile la fondul de pensii;
- să solicite o copie a actului de identitate, cu semnătura în original;
- să verifice datele din actul de identitate cu cele din actul de aderare;
- să prezinte prospectul şi să înmâneze gratuit un exemplar persoanei care aderă.
- să transmită administratorului de pensii actul individual de aderare semnat de persoana eligibilă, în original, în termen de 5 zile calendaristice de la semnarea acestuia.
Depozitarul este o instituţie de credit din România, autorizată de B.N.R. ori sucursala din România a unei instituţii de credit, autorizată într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, avizată de A.S.F., căreia îi sunt încredinţate, spre păstrare, toate activele unui fond de pensii administrate privat, în baza unui contract de depozitare încheiat cu administratorul acelui fond de pensii. Administratorul fondului de pensii desemnează un singur depozitar, căruia îi încredinţează păstrarea activelor fondului de pensii, pe baza unui contract de depozitare, avizat în prealabil de A.S.F. Rolul depozitarului: înregistrează, verifică şi monitorizează toate activele deţinute de fondul de pensii administrat privat pentru care desfăşoară activitatea de depozitare, efectuează plăţi din contul fondului numai la primirea instrucţiunilor din partea administratorului, pentru efectuarea de investiţii, stingerea obligaţiilor, inclusiv plata taxelor, comisioanelor şi a cheltuielilor operaţionale ale fondului de pensii administrate privat. În exercitarea activităţii de depozitare, instituţia de credit va acţiona numai pe baza instrucţiunilor scrise primite de la administratorul fondului de pensii şi în limita prevederilor legale în vigoare.